Am stiut lumea si am simtit oamenii inainte de a apuca sa imi vorbeasca,am exaltat si am cazut,renascand din mine insami.Si totusi nimic nu este indeajuns.
Lucrurile marunte ramin la locul lor pe acest plan lumesc si simplu dar simtind undeva absolutul mi l-am dorit nestiind ce inseamna, dar imi aminteam trairea lui.
De unde am aceasta amintire,cum ma ajunge din urma atit de intens si atit de vie,ce sunt,de unde vin stiu doar franturi din vise,ecouri din amintiri,trairi ce salasuiesc in mine si tresar odata cu orice imi aminteste de absolut si exaltare.
Nu am fost niciodata atasata de ce este material,nu am plins dupa ce am pierdut pe plan fizic si nu mi-a fost teama de nimic ,doar am obosit din cind in cand cautind ceva ce viata materiala ,terestra nu imi ofera.
Si m-am incapatinat mereu sa traiesc aceasta amintire de mine insami pentru ca in ea ma gaseam acasa...
Si am inceput sa darui...din preaplinul din mine,din amintirea mea...sa o darui mai departe,sa trezesc alte amintiri din alte suflete,sa ma conectez,sa cunosc alti oameni ca mine,sa construim aici aceasta casa de care imi este atit de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu